Împreună pentru afacerea ta!

Împreună pentru afacerea ta!

Pagina de start > Prezentare generală > Personalul CCI-CS
Personalul CCI-CS PDF Imprimare Email
Duminică, 11 Octombrie 2009 17:05

În prezent, evidenţele de personal indică un număr de 17 salariaţi încadraţi cu contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată.

Din cadrul personalului salariat, cca 59% (10 salariaţi) îl reprezinta personalul cu studii superioare de lungă durată (juridice, economice, tehnice ş.a.).

Din punct de vedere al atribuţiilor şi responsabilităţilor care le revin în cadrul instituţiei, 4 salariaţi compuneau staff-ul de conducere (1 director general/vicepreşedinte, 1 secretar general, 1 director economic şi 1 director al Biroului Juridic şi de Arbitraj), restul fiind constituit din salariaţi cu atribuţii de coordonatori de compartimente, de referenţi de specialitate, de consultanţi juridici şi pentru afaceri, de secretariat, arhivare şi contabilitate, personalul auxiliar pentru întreţinerea clădirii, gestiunea patrimoniului şi evidenţa personalului.

Doi salariaţi, domiciliaţi în Oţelu Roşu şi respectiv, Moldova Nouă, facilitează accesul operatorilor economici din zonele care le sunt arondate, la serviciile pe care le oferă CCIA-CS.

Ultima actualizare în Duminică, 11 Octombrie 2009 20:16
 

Pe scurt...

Informaţi-vă!

Camerele de comerţ şi industrie, prin atribuţii derivate din lege, sunt depozitarul exclusiv al unor date şi informaţii, care, solicitate la timp şi oferite cu promptitudine, vă scutesc de surprize şi capcane, permit identificarea potenţialilor aventurieri în mediul de afaceri şi asigură normala dezvoltare a comerţului.

Servicii de promovare

Camera de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin oferă firmelor interesate servicii de promovare a produselor/serviciilor prin intermediul site-ului C.C.I.A. C.-S.

Pentru detalii contactaţi-ne la tel. +40-255-21.58.29.

 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack